Era ora 8 fără 20 de minute. O văd pe Alina. Vai, simt pe cineva cunoscut aproape. Îmi venea să mă ridic din pat şi să mă duc la ea s-o iau in braţe să nu-i mai dau drumul. Vine la mine şi-mi spune tristă " piticule, mi-a dat domnul doctor mesaj şi m-a pus să-ţi iau iar sânge că nu ţi-au ieşit bune analizele la ficat şi vrea să le repetăm. "
Nu din nou .. Apoi îmi spunea cât de bucuroasă e că n-am mai făcut febră şi îmi zâmbea aşa prietenoasă..
Mai târziu îl văd pe Octavian intrând. Mă ridic, mă întreabă cum sunt şi îmi zice că se întoarce imediat. Mă trezisem mai deprimată ca niciodată şi mă simţeam atât de singură încât mi-aş fi dorit să adorm, să uit de tot şi dacă era posibil să nu mă mai trezesc o săptămână, dar nu s-a întâmplat asta şi a trebuit să rezist ..
Am văzut studentele de la Medicină şi-mi doream să nu fie cazul meu cel discutat azi. Intră şi Octavian şi vin la patul meu. Se putea să am şi eu puţin noroc ? În niciun caz !
Au discutat şi au tot discutat, am auzit ce nu voiam să aud, am auzit despre tot felul de boli de la care aş fi putut face acel lichid la plămân şi am picat şi mai rău în depresie. Rezultatele de la lichidul pleural veneau abia la 14.30, simţeam că nu mai rezist.
După ce au plecat studentele, Octavian a venit la mine şi mi-a explicat că nu trebuie să ascult tot ce vorbesc ei, vorbesc doar ipotetic, eu nu am ce au zis ei acolo. Nu ştiam ce să mai zic, voiam doar să plâng, să plâng, iar el şi-a dat seama. S-a uitat în ochii mei şi mi-a zis " te rog să nu începi să plângi, jur că dacă te văd plângând, plâng şi eu ". Clar nu mă mai puteam abţine şi îl văd cum se ridică şi se duce la alta pacientă.
Mai târziu aflu că vine mama şi stă cu mine în spital. Începeam să-mi revin. M-am ridicat din pat, m-am machiat şi aşteptam rezultatul lichidului. La 14.30 intră Octavian in salon. Mă luase cea mai mare panică şi i-am spus că dacă e de rău nu vreau să ştiu ! Îmi zice să mă calmez, cea mai gravă boală ce o puteam avea a fost eliminată, dar trebuie să ma duc sa fac si o tomografie la torace.
Îmi dă halatul lui, are grijă să vină cineva cu mine la tomograf şi plec. Mi s-a spus clar că eu trebuie să stau 30 de minute, să nu mă panichez. Mi-au injectat o substanţă de contrast cu care sper să nu mai am de-a face niciodată. Plec ameţită de la tomograf, îi las analizele unei asistente şi aştept, altceva nu mai aveam de făcut. Aşteptam să vină mama, aşteptam ziua de mâine, aşteptam ..
Seara, pe la 21.00, ies pe holul spitalului şi o văd pe mama. Îmi trecuse tot ! Eram.. fericită ! Mama era cu mine ! Am vorbit o gramadă şi ne-am înghesuit în patul meu, dar am dormit, chiar am dormit ! Mă simţeam în siguranţă ..
hospital - prima zi
Am intrat în spital şi parcă simţeam tot ce urma să mi se întample. Inima-mi bătea mai tare, picioarele mi se înmuiaseră, abia respiram. Am tăcut si am încercat să-mi ascund toată starea asta de nelinişte.
" Vezi că Octavian e mai nebun, mai zăpăcit, dar e un doctor bun. Oricum, nu te aştepta să fie prea apropiat de tine.. "
O da, mă ajuţi dragă matuşă, să ştii că nici nu sunt mai panicată !
Înţelesesem că are ore cu studenţii până la 11.. Să mai aştept atât ? Voiam doar să plec mai repede acasă, să-mi ia sânge ( partea de care eram cea mai speriată ) şi să plec.
Într-un final apare si doctorul de care auzisem că nu va fi aşa apropiat de mine, Octavian, pe numele lui cel mic şi cum îmi place mie să-l numesc. Intru în cabinetul lui împreună cu matuşa mea, iar el cu asistenta lui, Alina. Mă pune să-i explic ce caut acolo, ce-am păţit. Îi explic şi încearcă să ma convingă să rămân câteva zile în spital, că nu se poate să plec. Când am auzit, dintr-o data mă simţeam genial, nu mai aveam nimic.
Dar nu era Octavian cel de care îmi spusese toată lumea că e zăpăcit şi nu o să mă prea bage în seamă. Era un Octavian care vorbea frumos cu mine şi care îmi voia atât de mult binele şi simţeam asta. A fost un sentiment pe care nu ştiu dacă-l mai simţisem în ultimul timp.
În fine, a încercat să-mi explice, după ce mi-a recoltat sângele, că trebuie să fac o radiografie şi în funcţie de rezultatul de acolo îmi zice sigur dacă mă lasă să plec sau rămân internată. Am ştiut că o să rămân internată când am auzit asta..
După ceva timp îl văd pe Octavian alergând cu radiografia mea la un alt doctor, apoi la ecograf. Mă cheamă cu el şi începe şi spune în repetate rânduri " uită-te la ea, apoi uită-te la radiografie ! e imposibil ca o fată de 19 ani ca ea să aibă aşa ceva ! de unde ? " Tipa de acolo încearcă să localizeze ceva în plămânul meu şi la un moment dat tot ce-a zis a fost " da, uite-l aici " .. Eu, speriată, în timp ce Octavian îmi face semne cu un pix între coaste, întreb ce e şi mi se răspunde vag " nimic grav, puiule .. "
Îl urmez pe Octavian care mă întreba dacă am alergie la vreun medicament, mai exact la anestezie. Nu puteam să cred, în ce se transformase ziua mea ? Anestezie ? Pentru ce anestezie ? Să ma ţină cineva ! O să leşin !
Anyway, mă duc să îmi fac un test, să văd dacă am alergie la anestezie. Surpriză, nu se mai faceau teste o săptămână ! Am crezut că am scăpat, că nu se mai întamplă nimic, dar intervenţia ce avea să mi se facă putea fi facută şi fără anestezie, era mai dureroasă, dar nu imposibil de facut fără anestezie. Cât noroc să am într-o singură zi ?
Mi se spune " oricât te-ar durea, te rog să strangi din dinţi şi să nu te mişti, e totuşi un ac în plămânul tău. " Octavian era lângă mine, nu m-a lăsat o clipă. Mă întorc speriată, cu ochii mari la el şi aştept .. Se uită la mine şi-mi zice " hai că n-o să doară şi nu durează mult, o să fie bine şi te rog să nu plângi. Şi ca să ştii, am chemat-o pe doamna că dacă te doare să te uiţi urât la ea, nu la mine, nu vreau să fii suparată pe mine ! " Atunci m-am calmat şi am zis că trebuie să fiu tare. Ştiindu-l pe Octavian în stânga mea mă simţeam mai bine. A durut ca naiba, dar nu m-am mişcat, era un ac în plămânul meu .. Când a terminat, ştiu că Alina m-a ajutat să mă îmbrac, a rămas cu mine, a avut grijă de mine şi mi-a spus cât de curajoasă am fost.
După toată agitaţia mi s-a spus că am aproape tot plămânul drept acoperit de apă, iar ei au luat acum puţin din lichid ca să vadă de la ce s-a format, iar eu va trebui să rămân sub observaţia lor.. Octavian a stat cu mine, mi-a explicat că totul va fi bine şi că e bine că am venit la spital, a glumit cu mine şi m-a făcut să simt că e omul de care aveam nevoie în momentele alea, mi-a promis că orice am el mă va face bine, nu mă lasă aşa !
Într-un final au plecat toţi, matuşa, Octavian, Alina, tatăl meu vitreg.. Într-un final rămăsesem singură şi-mi doream să fiu la mine acasă, nu într-un pat de spital .. Timpul trecea aşa greu. Venise noaptea şi eu eram pentru prima oară internată într-un spital, cum să dorm ? A trebuit să plâng ore întregi, să mă calmez ca apoi sa adorm.. Bineînţeles că m-am trezit din oră în oră, bineînţeles că mă tot întrebam " CE CAUT AICI ? "
" Vezi că Octavian e mai nebun, mai zăpăcit, dar e un doctor bun. Oricum, nu te aştepta să fie prea apropiat de tine.. "
O da, mă ajuţi dragă matuşă, să ştii că nici nu sunt mai panicată !
Înţelesesem că are ore cu studenţii până la 11.. Să mai aştept atât ? Voiam doar să plec mai repede acasă, să-mi ia sânge ( partea de care eram cea mai speriată ) şi să plec.
Într-un final apare si doctorul de care auzisem că nu va fi aşa apropiat de mine, Octavian, pe numele lui cel mic şi cum îmi place mie să-l numesc. Intru în cabinetul lui împreună cu matuşa mea, iar el cu asistenta lui, Alina. Mă pune să-i explic ce caut acolo, ce-am păţit. Îi explic şi încearcă să ma convingă să rămân câteva zile în spital, că nu se poate să plec. Când am auzit, dintr-o data mă simţeam genial, nu mai aveam nimic.
Dar nu era Octavian cel de care îmi spusese toată lumea că e zăpăcit şi nu o să mă prea bage în seamă. Era un Octavian care vorbea frumos cu mine şi care îmi voia atât de mult binele şi simţeam asta. A fost un sentiment pe care nu ştiu dacă-l mai simţisem în ultimul timp.
În fine, a încercat să-mi explice, după ce mi-a recoltat sângele, că trebuie să fac o radiografie şi în funcţie de rezultatul de acolo îmi zice sigur dacă mă lasă să plec sau rămân internată. Am ştiut că o să rămân internată când am auzit asta..
După ceva timp îl văd pe Octavian alergând cu radiografia mea la un alt doctor, apoi la ecograf. Mă cheamă cu el şi începe şi spune în repetate rânduri " uită-te la ea, apoi uită-te la radiografie ! e imposibil ca o fată de 19 ani ca ea să aibă aşa ceva ! de unde ? " Tipa de acolo încearcă să localizeze ceva în plămânul meu şi la un moment dat tot ce-a zis a fost " da, uite-l aici " .. Eu, speriată, în timp ce Octavian îmi face semne cu un pix între coaste, întreb ce e şi mi se răspunde vag " nimic grav, puiule .. "
Îl urmez pe Octavian care mă întreba dacă am alergie la vreun medicament, mai exact la anestezie. Nu puteam să cred, în ce se transformase ziua mea ? Anestezie ? Pentru ce anestezie ? Să ma ţină cineva ! O să leşin !
Anyway, mă duc să îmi fac un test, să văd dacă am alergie la anestezie. Surpriză, nu se mai faceau teste o săptămână ! Am crezut că am scăpat, că nu se mai întamplă nimic, dar intervenţia ce avea să mi se facă putea fi facută şi fără anestezie, era mai dureroasă, dar nu imposibil de facut fără anestezie. Cât noroc să am într-o singură zi ?
Mi se spune " oricât te-ar durea, te rog să strangi din dinţi şi să nu te mişti, e totuşi un ac în plămânul tău. " Octavian era lângă mine, nu m-a lăsat o clipă. Mă întorc speriată, cu ochii mari la el şi aştept .. Se uită la mine şi-mi zice " hai că n-o să doară şi nu durează mult, o să fie bine şi te rog să nu plângi. Şi ca să ştii, am chemat-o pe doamna că dacă te doare să te uiţi urât la ea, nu la mine, nu vreau să fii suparată pe mine ! " Atunci m-am calmat şi am zis că trebuie să fiu tare. Ştiindu-l pe Octavian în stânga mea mă simţeam mai bine. A durut ca naiba, dar nu m-am mişcat, era un ac în plămânul meu .. Când a terminat, ştiu că Alina m-a ajutat să mă îmbrac, a rămas cu mine, a avut grijă de mine şi mi-a spus cât de curajoasă am fost.
După toată agitaţia mi s-a spus că am aproape tot plămânul drept acoperit de apă, iar ei au luat acum puţin din lichid ca să vadă de la ce s-a format, iar eu va trebui să rămân sub observaţia lor.. Octavian a stat cu mine, mi-a explicat că totul va fi bine şi că e bine că am venit la spital, a glumit cu mine şi m-a făcut să simt că e omul de care aveam nevoie în momentele alea, mi-a promis că orice am el mă va face bine, nu mă lasă aşa !
Într-un final au plecat toţi, matuşa, Octavian, Alina, tatăl meu vitreg.. Într-un final rămăsesem singură şi-mi doream să fiu la mine acasă, nu într-un pat de spital .. Timpul trecea aşa greu. Venise noaptea şi eu eram pentru prima oară internată într-un spital, cum să dorm ? A trebuit să plâng ore întregi, să mă calmez ca apoi sa adorm.. Bineînţeles că m-am trezit din oră în oră, bineînţeles că mă tot întrebam " CE CAUT AICI ? "
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
